"Caracterul fara inteligenta poate mult, dar inteligenta fara caracter nu valoreaza nimic"-Cicero

miercuri, 2 ianuarie 2013

Prajitura Snickers cu ciocolata alba

De mult vreau sa fac aceasta prajitura... si i-a venit randul de acest Revelion... Acum doi ani, tot de Revelion faceam Prajitura Snickers si tot atunci mi-am propus sa fac si aceasta varianta, dar abia acum am reusit... se pare ca e prajitura Revelionului!..
E o alta prajitura de pe blogul Laurei Sava!.. Multumesc Laura de reteta!...
Am respectat reteta Laurei....:
Ingrediente:
Pentru blat:
- 6 albusuri
- 200 g. zahar
- 100 g. nuca macinata
- 2 linguri pline cu faina
- 5 g. praf de copt (o jumatate de pliculet)
Strat intermediar
- 200 g. ciocolata alba
Pentru crema:
- 6 galbenusuri
- 10 linguri zahar (rase)
- 250 g. unt
- 2 linguri apa
- 200 g. nuca (prajita)
Pentru glazura:
- 100 g. ciocolata alba
- nuca taiata bucatele
Mod de preparare:
Se bat spuma albusurile cu zaharul; se adauga treptat nuca macinata, faina si praful de copt, ambele cernute.
Se amesteca usor cu o spatula, nu cu mixerul!!! Compozitia se toarna intr-o tava (aprox. 30 cm lungime si 20 cm. latine, masurata in interior) unsa cu unt si tapetata cu hartie de copt.
Se da la cuptor, la foc moderat (175 grade C), pentru cca. 20 de minute (la mine dupa vreo 40 min la foc mic a fost gata blatul)
In acest timp, se rade ciocolata alba pe razatoarea mare sau se macina (nu foarte fin) la robotul de bucatarie. Dupa ce s-a copt blatul, se scoate din forma (se rastoarna cu grija si se scoate hartia de copt). Se aseaza apoi pe un platou si se presara imediat cu ciocolata alba rasa.
Cat se raceste, se prajeste nuca
Puneti nuca pe o tava tapetata cu hartie de copt si lasati-o la cuptor 3, 4 minute la foc moderat.
Se pregateste crema: se freaca galbenusurile cu 5 linguri de zahar pana devin ca o spuma.
Se caramelizeaza zaharul ramas (alte 5 linguri), se “stinge” caramelul cu apa si se adauga untul.Se fierbe crema la foc mic timp de 1, 2 minute, dupa care se adauga galbenusurile spuma. Se amesteca intruna (se arde usor, asa ca aveti grija!!!)Se adauga apoi nuca prajita si tocata (cu cutitul) si se omogenizeaza.Se lasa pe foc pana cand crema se ingroasa (cca.2 minute). Se ia apoi de pe foc si se lasa putin sa se racoreasca (eu am luat de pe foc si am pus imediat peste stratul de ciocolata alba). Se intinde repede peste blatul imbibat cu ciocolata.Se da prajitura la rece pentru minim 2 ore. Se feliaza apoi cu un cutit bine ascutit si incalzit (tineti cateva secunde lama cutitului in apa fierbinte inainte de a felia prajitura, apoi stergeti lama cu prosop).   Se orneaza dupa imaginatie. Eu, doar cu ciocolata alba... in 2 variante... Am taiat cam 60% din prajitura dupa 2 ore de stat la frigiser si am turnat ciocolata topita alba peste fiecare bucata... A doua zi, am turnat peste bucata de prajitura ramasa ciocolata topita alba, am dat la frigider si am taiat bucatele dupa ce s-a intarit ciocolata... Este intr-adevar delicioasa.... Pe blogul Laurei, la comentarii am citit ca la unele persoane s-a taiat caramelul la sfarsit.. Ei bine... si mie mi s-a taiat... dar culmea... dupa ce am turnat cam 3 sferturi de caramel cu nuca peste blat, la final am vazut ca ce a ramas, in timp ce turnam a inceput sa se taie... (s-a ales untul topit... se vedea ca un ulei). Am lasat totusi asa (nu mai aveam ce face) si am pus ce mai ramasese, fara "uleiul" ales... si apoi am netezit suprafata cremei cu o lama de cutit!... Cred ca am patit asa pentru ca am lasat la fier mai mult decat trebuia caramelul cu nuca... Doamne, dar ce crema pufoasa si cremoasa era in cratita... Arata minunat... nici nu imi venea sa cred ca mi-a iesit mie asa ceva!... Deci inca un Revelion cu prajitura Snickers!!...

Compozitia de blat..
Cam asa arata cand am turnat in tava!...
Blatul abia scos din cuptor  si ciocolata rasa, langa
Blatul cu ciocolata rasa...
Aceste bucati (15) sunt din 60% din blat.... Ciocolata e turnata pe fiecare bucata
Ce imi place cum arata!... Si e la fel de delicioasa precum arata!
Nu ma mai saturam sa le pozez!!!
Aceasta e bucata pe care am lasat-o acasa si am ornat-o pe 1 ian 2013... dupa care am taiat-o bucatele....

Deci asa arata a doua zi!... In ambele variante e delicioasa.... parerea mea, care sunt o ciocoholic inraita!!

3 comentarii:

Related Posts with Thumbnails